Home » Știință » „Bateriile zombi” produc sute de incendii anual, iar situația se va agrava dacă oamenii nu își schimbă comportamentul

„Bateriile zombi” produc sute de incendii anual, iar situația se va agrava dacă oamenii nu își schimbă comportamentul

„Bateriile zombi” produc sute de incendii anual, iar situația se va agrava dacă oamenii nu își schimbă comportamentul
Sursa foto: Pixabay
Publicat: 29.10.2020

„Bateriile zombi” produc sute de incendii în fiecare an la centrele de reciclare și deșeuri, au avertizat experții din industrie, care îndeamnă oamenii să se asigure că bateriile consumate nu sunt aruncate în gunoiul menajer sau cel reciclat.

Bateriile aruncate alături de resturile menajere cel mai probabil vor fi strivite sau înțepate în timpul colectării și procesării gunoiului, potrivit Asociației Serviciilor de Mediu (Esa) din Marea Britanie. Unele tipuri de baterii, în special acumulatorii de litiu-ion și bateriile de nichel și hidrură metalică se pot aprinde sau pot exploda atunci când sunt deteriorate, astfel că pot incendia și alte materiale. În unele cazuri, asta duce la incidente care necesită apoi zeci de pompieri și evacuarea locuitorilor.

Problema se va agrava dacă oamenii nu își schimbă comportamentul

Acumulatorii de litiu-ion ar fi responsabili pentru cel puțin 250 de incendii de la centre de deșeuri și reciclare din Marea Britanie de la începutul anului până în martie 2020. Aceste incendii au reprezentat mai mult de o treime din toate incendiile raportate, înregistrând o creștere față de anul trecut.

De asemenea, acumulatorii de litiu-ion sunt găsiți de obicei în tablete, telefoanele mobile, laptopuri, dispozitive Bluetooth, aparate de ras, periuți de dinți electrice, țigări electronice și unelte electrice. Astfel de acumulatori sunt tot mai folosiți în astfel de dispozitive, ceea ce înseamnă că, cel mai probabil, problema se va agrava dacă oamenii nu își schimbă comportamentul.

Bateriile din deșeurile menajere pot declanșa incendii vaste și îndelungate

Britanicii aruncă 22.000 de tone de baterii în fiecare an, însă doar 45% dintre acestea sunt reciclate în mod corespunzător.

„Incendiile cauzate de bateriile aruncate în mod necorespunzător pot pune vieți în pericol, pot cauza pagube de milioane de lire sterline și pot perturba serviciile de colectare a deșeurilor. Noi sfătuim consumatorii să recicleze bateriile în mod responsabil, la centre speciale de reciclare”, a declarat Jacob Hayler, director executiv al Esa, potrivit The Guardian.

„Bateriile din deșeurile menajere și reciclate pot declanșa incendii vaste și îndelungate. Aceste incidente sunt deseori o provocare pentru pompieri și pot cauza distrugeri semnificative în comunități”, a explicat Mark Andrews, coordonatorul pe incendii de deșeuri de la Consiliul Național al Pompierilor, din Marea Britanie.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Din farfurie în baterie, spanacul ar putea fi un catalizator viabil pentru celulele de combustibil

„Incendiile zombie” din vara aceasta din Arctica au eliberat emisii record de dioxid de carbon

Inovație. Cercetătorii au obținut prima baterie organică

„Incendiile zombie” rămase de anul trecut revin la viață în Arctica. Ce avertisment transmit oamenii de știință

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Trucul foarte simplu prin care oamenii pot să comunice cu pisicile
Trucul foarte simplu prin care oamenii pot să comunice cu pisicile
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Cât de compatibil este adevărul cu democrația?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cum s-au schimbat planurile militare ale României după Războaiele Balcanice
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
Cercetătorii au descoperit că anotimpurile Pământului sunt ciudat de desincronizate
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea
O istorie culturală a Crăciunului, dincolo de mituri și tradiții „eterne”. Cum au apărtul cadourile, luminițele și decorațiunile?
O istorie culturală a Crăciunului, dincolo de mituri și tradiții „eterne”. Cum au apărtul cadourile, luminițele ...
Chris Rea, peste patru decenii de muzică fără compromisuri. „Mi-am început viața ca un străin”
Chris Rea, peste patru decenii de muzică fără compromisuri. „Mi-am început viața ca un străin”
Singur de Crăciun? Iată cum poți transforma liniștea într-un aliat pentru echilibrul emoțional
Singur de Crăciun? Iată cum poți transforma liniștea într-un aliat pentru echilibrul emoțional
Cum a ajuns Apărarea Aerospațială americană să-l urmărească pe Moș Crăciun timp de 70 de ani?
Cum a ajuns Apărarea Aerospațială americană să-l urmărească pe Moș Crăciun timp de 70 de ani?
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?